Multum in parvo

ANTOLOGIA UNEI POEZII

Dăruită cu dealuri domoale ca un sfat de om înțelept, cu pămînt mănos bun de pus pe rană, Moldova este (sau: a fost) spațiul vitalității vegetale. Dar ea mai este, totodată, și tărîmul vitalității lirice, poeții fiind fructul miraculos al căii de mijloc, al îngînării luminii cu întunericul. Pornind de la ideea că scriitorii sînt conștiința morală a unei națiuni, rubrica noastră Multum in parvo (Mult în puțin) își propune să găzduiască cîte o poezie reprezentativă din creația condeierilor basarabeni de ieri și de azi. 

Nicolae DABIJA 

(65 de ani de la naștere)

(15. 07. 1948, satul Codreni, r-nul Cimișlia)

Stilul clasic și gîndirea modernă, metafora plină de noutate și tradiția folclorică s-au împletit și topit într-un tot întreg în poezia lui Nicolae Dabija, unul dintre cei mai originali condeieri din Republica Moldova. Poet, prozator, eseist, publicist, traducător, autor de manuale, fruntaș al vieții publice și politice. Absolvent al Universității de Stat din Chișinău (1972), actualmente este (din 1986) redactor-șef al săptămînalului “Literatura și Arta”. A editat peste 50 de volume de versuri, eseuri și publicistică, unele fiind traduse în Ucraina, Federația Rusă, SUA, Italia ș. a. Iată, la modul selectiv, cîteva titluri: Ochiul al treilea (1975, Premiul Tineretului din Moldova), Apă neîncepută (1980), Pe urmele lui Orfeu (1983), Zugravul anonim (1985), Aripă sub cămașă (1991), Libertatea are chipul lui Dumnezeu (1997), Icoană spartă, Basarabia (1998), Tema pentru acasă (2009) etc., etc. Premiul de Stat al Moldovei (1988), Premiul Academiei Române (1993), membru de onoare al Academiei Române (2003).   

 TESTAMENT
Copiii mei, își toarce steaua firul –
cu poezia nu aduni avere:
vă las ca moștenire trandafirul,
lumina lui de pace și durere.
 
Și spinii, ce văzduhurile ară:
să sîngerați de ei, în veșnicii,
mireasma, care-n orice primăvară,
deșteaptă șerpii îngropați de vii...
 
Mireasma să i-o smulgi e foarte greu,
nici nu i-o poți căra cu coviltirul,
sau în bucăți s-o-mparți c-un ferăstrău:
vă las ca moștenire trandafirul.
 
Iar dacă-l veți iubi cu-adevărat –
în veci n-o să vi-l poată răpi nime:
chiar de-i va smulge tufa vreun gealat,
un fir de rădăcină tot rămîne!
 
Mireasma lui scrie pe vînt poeme.
Dar cînd se încîlcește-n rami zefirul –
tufele scunde ard ca niște steme!
 
Vă las ca moștenire trandafirul.