Biblioteca în dialog cu cititorul

 CARTEA ÎL FACE PE OM PUTERNIC PRIN CULTURĂ

O metodă de lectură

Dnul Adrian Ţurcan, născut în anul 1976, director al firmei Baster Media din Chişinău, este unul dintre mulţii noştri cititori oricînd aşteptaţi cu drag să ne treacă pragul. Totuşi, dumnealui nu este chiar un cititor obişnuit. Este unul exigent, scrupulos, cu „pretenţii”. Adică îşi alege cărţile cu multă atenţie, vine uneori la noi cu liste întregi de scriitori ale căror cărţi ţine să le lectureze. Din cîte am înţeles noi, el nu citeşte ca să “omoare” timpul, ci din necesitatea bine conştientizată de a fi un om cult şi informat. Lucrul acesta se desprinde clar şi din interviul de mai jos, pe care domnia sa a acceptat cu plăcere să ni-l acorde. 

 --Ne interesează, mai întîi de toate, următorul aspect: cum citiţi? Luaţi cărţile la nimereală sau aveţi un sistem de lectură?

--În primul rînd, mă străduiesc să “ciugulesc” vîrfurile din fiecare literatură. Să zicem, de la englezi iau Shakespeare, Dickens, Artur Conan Doyle, William Golding (bunăoară, romanul său “Împăratul muştelor” m-a impresionat foarte tare). De la ruşi – Tolstoi, Dostoevski, Cehov, Soljeniţîn; de la francezi – Hugo, Baudelaire, Maupassant, Andrei Makine… Şi tot aşa mai departe. Apoi mă străduiesc să-i “vînez”, adică să-i caut şi să-i citesc atent, cu creionul în mînă (îmi notez cuvinte noi, expresii originale, gînduri interesante), pe laureaţii Premiului Nobel în domeniul literaturii, cum ar fi Albert Camus (Franţa), Ernest Hemingway (Stale Unite ale Americii), Mario Vargas Llosa (Peru), Boris Pasternak şi Ivan Bunin (Rusia), Thomas Mann, Herta Muller şi Gunter Grass (Germania) etc., etc.

--Se învaţă cititul, aşa cum se învaţă scrisul, o dată cu fiecare lectură?

--Cred că da. Fiecare text, într-un fel, îi propune cititorului o aventură nouă. Cititorul trebuie să decidă cum va parcurge acea carte nouă. Asta depinde nu numai de cartea însăşi, ci şi de timpul de care dispune cititorul, de dispoziţia în care se află el. Un cititor pe care îl dor dinţii va citi altfel decît un cititor care tocmai a încheiat, de exemplu, o călătorie de nuntă plăcută. Sentimentul cu care ne apropiem de carte la lectură determină şi el lectura.

--Cititorul adevărat şi profund e un cititor dependent de lectură sau poate fi cititor “cu jumătate de normă”? – mă gîndesc la o frază pe care am auzit-o acum cîtva timp de la cineva care spunea că, dacă nu ar avea nimic de citit, ar citi chiar şi cartea de telefoane…

--Cervantes spune ceva asemănător în introducerea la Don Quijote. Spune că are într-o asemenea măsură mania (“obsesia, boala”) hîrtiilor încît, dacă vede o hîrtie pe jos, trebuie s-o ridice şi s-o citească. Există şi impulsul acesta. Cred că este, într-un fel, unul dintre impulsurile care definesc fiinţa umană.

--Care este cartea vieţii dumneavoastră?

--Nu există o carte a vieţii mele. Există cartea diferitelor momente din viaţa mea. Compar adesea actul de a citi cu dragostea. E adevărat că uneori întîlnim o persoană pentru toată viaţa, dar mai este adevărat că uneori multe persoane diferite citesc într-un mod diferit în momente diferite. Acelaşi lucru se întîmplă şi cu cărţile.

--Aţi deschis toate cărţile pe care le aveţi în bibliotecă?

--Am deschis aproape toate cărţile din biblioteca mea, fiindcă eu cumpăr cărţi după anumite criterii de selecţie, după gustul meu, după interesele şi preocupările mele. În general, sunt de părere că omul nu trebuie să citească selectiv şi bine.

--Am vorbit despre plăcerea lecturii. N-am vorbit de pericolele care, spun unii, le comportă sau ameninţă lectura. Sunteţi pesimist sau optimist în legătură cu viitorul lecturii?

--Sunt optimist. Tocmai de aceea cred că cei care se află în poziţii de putere se tem permanent de puterea cititorului. Pentru că cititorul sapă realitatea sau, cel puţin, are putinţa de a citi în profunzime, spulberînd propaganda şi dogmele. În special, societăţile totalitare de pretutindeni se tem de lectură, se tem de cititorul-cititor, avizat şi bine documentat. Ştiţi de ce? Fiindcă omul înnobilat de carte prin lectură devine suveran lăuntric, este puternic prin cultură, deci, nu poate fi influenţat sau manipulat aşa cum doreşte un dictator nătîng.  

--Vă mulţumim mult pentru această discuţie.

Dinu MIHAIL