PE ARIPILE LECTURILOR DE VARĂ

Dinu Mihail

Ca și scrisul, cititul este un factor modelator, care îl face pe om mai liber, mai puternic, mai bogat sufletește – astfel ar putea fi rezumată dezbaterea „Pro” sau „contra” cărții Nu mă tentează de Anatol Moraru.  Aproape toți participanții la discuție – utilizatori ai filialei noastre – au menționat că povestirile cuprinse în volumul propus pentru lectură în cadrul Programului Chișinăul citește o carte sunt marcate de un stil elevat, ele strălucind de sănătate lingvistică. Dar, în opinia lui Dorel Starciuc (student USM, facultatea limbi străine, anul III), stilistul greu de egalat Anatol Moraru mai este dublat și de un narator pilduitor: „El scrie ușor, fără crispare, dintr-o plăcere de a așterne fapte și personaje pe o canava bine articulată“. Într-adevăr, un ziar bun sau o carte cu bătaie lungă în poligonul literaturii se face fără încrâncenare. Parcă se scrie cu zâmbetul pe buze, ca printre altele, și cu minimum patru ore de bibliotecă pe zi, după cum spunea Mircea Eliade. Toate acestea îi permit prozatorului să aplice asupra „obiectului agresiunii literare” un ochi detașat, calm și neviciat de prejudecăți. „Plus umorul, ironia și autoironia” (Vlada Isac, liceul „Ginta Latină”, cl. a X-a), ingrediente absolut necesare actului de creație, care vin – spun cărțile bune – dintr-o mărinimie a stăpânirii de sine.

 Desigur, pe parcursul dezbaterilor s-au făcut auzite și unele note critice, așa cum e și firesc să fie într-o democrație a gusturilor. Bunăoară, Cătălina Lungu (liceul „Ginta Latină”, cl. a XII-a) a ținut să precizeze: „S-ar părea că A. Moraru este, ca profesor universitar, cel mai potrivit scriitor pentru a răspunde la întrebarea Cum arată Viața în mediul studențesc? Dar nu a fost să fie, el neconturând, după mine, vreun personaj memorabil, cu un pronunțat vino-ncoace”. Oricum ar fi, cartea există, o împrumutăm de la biblioteci, o citim, mergem cu ea înainte!  Același lucru este perfect valabil și în cazul cărții Povești cu Barbălungă de Ovidiu Creangă (Programul Copiii Chișinăului citesc o carte) , care impresionează, în primul rând, prin atitudinea pilduitoare, plină de caritate față de lumea ce ne înconjoară: animale, păsări, insecte, plante... Edificatoare în acest sens sunt (și) impresiile de lectură ale copiilor care frecventează filiala Alecu Russo:

 - “Dacă aș avea adresa moșului Barbălungă, i-aș trimite rugămintea să mai scrie asemenea povești interesante ca „Pe mine mă cheamă Cezar” sau „Betty, căprioara din grădina noastră” (Valentin Apostol, Școala nr. 27, cl. a III-a);

 - „Mi-a plăcut cum fetița Simina își iubește păpușa și ursulețul de catifea Lică. Îi iubește așa de parcă toți trei ar fi frați. Îi spală, îi plimbă cu căruciorul – are grijă de ei” (Sanda Hasnaș, Școala nr. 12, cl. a IV-a);

- „Ovidiu Creangă iubește mult animalele. O să-l rog pe tata ca să aducem în casă o pisică, s-o hrănim și s-o îngrijim” (Elizaveta Tipa, liceul „Ginta Latină”, cl. a II-a);

  - „Citind povestea „Bietul cățel”, am subliniat un rând: „Răutatea și prostia omenească nu au margini”. Uneori, unele animale parcă sunt mai bune decât unii oameni. Mă doare inima când văd că animalele sunt obijduite” (Valentin Baciu, liceul „Ginta Latină”, cl. a V-a).

            După cum spunea un critic literar, o dată intrat în lumea fermecată a poveștilor lui Moș Barbălungă, ești prins în vrajă și nu te poți dezlipi până nu citești toată cartea.