7 sept. 2012

8 SEPTEMBRIE - ZIUA INTERNAŢIONALĂ A ALFABETIZĂRII

Ştiinţa de carte este mereu o necesitate
 Ziua Internaţională a Alfabetizării (International Literacy Day) este una dintre sărbătorilecare se marchează sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Se consideră că alfabetizarea este una dintre cele mai mari realizări obţinute de către omenire, drept argument fiind alfabetizarea a peste 4 miliarde de locuitori ai planetei. Cu toate acestea, la nivel global, 860 milioane de adulţi continuă să fie analfabeţi, iar peste 100 milioane de copii nu frecventează şcoala. Potrivit UNESCO, în 11 ţări, mai mult de 50% dintre adulţi sunt analfabeţi. Guvernele, organizaţiile internaţionale, societatea civilă şi sectorul privat sunt chemate să facă din politica de alfabetizare o prioritate pentru fiecare individ.
În Republica Moldova, peste 110 copii au abandonat şcoala, iar numărul elevilor  neşcolarizaţi a ajuns la 40, potrivit Ministerului Educaţiei. Datele statistice mai arată că anul trecut , în ţara noastră , rata analfabetismului a fost de aproape 1 la sută.
Cu ocazia Zilei Internaţionale a Alfabetizării, secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-Moon, a declarat că analfabetismul continuă să afecteze milioane de oameni, să submineze procesele democratice şi să destabilizeze societăţile.
Ştiaţi că?
-   1 din 5 adulţi din lume nu ştiu să scrie sau să citească.
- 75 de milioane de copii sunt excluşi din sistemul educaţional.
- Multe ţări nu îşi vor atinge obiectivul de a creşte nivelul de alfabetizare cu 50% pînă în 2015. Scurt istoric. Ziua Internaţională a Alfabetizării se marchează din anul 1966, iar la 19 decembrie 2001 Adunarea Generală a ONU a proclamat perioada 2003-2012 drept Deceniul ONU pentru Alfabetizare: educaţie pentru toţi. Adunarea Generală ONU a reafirmat că alfabetizarea tuturor persoanelor este miezul noţiunii de educaţie de bază pentru toţi, crearea unui mediu creativ de alfabetizare fiind esenţial pentru eradicarea sărăciei, stabilirea egalităţii şanselor şi asigurarea unei dezvoltări durabile.
Ce este alfabetizarea? Alfabetizarea este un proces de instruire a unor persoane cu scopul obţinerii abilităţilor (capacităţilor) de a scrie şi de a citi. Starea de alfabetizare (ca rezultat), prin scriere şi citire, ajută la transmiterea mesajului în spaţiu şi timp.
Din punct de vedere social, alfabetizarea este un drept fundamental al omului, aceasta fiind o condiţie esenţială pentru procesul de învăţare şi dobîndire a unor cunoştinţe şi competenţe esenţiale în dezvoltarea omului modern. Alfabetizarea ne permite să construim viitorul la care visăm, deschizînd calea justiţiei, a egalităţii şi a progresului. Alfabetizarea poate ajuta societăţile să-şi vindece rănile, să se dezvolte pe plan politic şi să contribuie la binele public.
Costurile sunt imense. Analfabetismul accentuează rata sărăciei, problemele de sănătate şi şomajul, slăbeşte comunităţile, subminînd procesele democratice prin marginalizare şi excludere. Aceste probleme, cumulate cu alte aspecte negative, pot duce la destabilizarea societăţilor.
Ziua Internaţională pentru Alfabetizare reprezintă o ocazie de a ne reaminti că trebuie să facem tot ce este posibil pentru ca toţi oamenii să poată citi şi scrie. Procesul de alfabetizare va întări demnitatea individuală şi va promova obiectivul universal al păcii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu