21 mai 2014

Biblioteca în dialog cu cititorul

CARTEA ÎL FACE PE OM PUTERNIC PRIN CULTURĂ
 Dnul Adrian Ţurcan, născut în anul 1976, director al firmei Baster Media din Chişinău, este unul dintre mulţii noştri cititori oricînd aşteptaţi cu drag să ne treacă pragul bibliotecii. Totuşi, dumnealui nu este chiar un cititor obişnuit. Este unul exigent, scrupulos, cu „pretenții”. Adică îşi alege cărţile cu multă atenţie, vine uneori la noi cu liste întregi de scriitori ale căror cărţi ţine să le lectureze. Din cîte am înţeles noi, el nu citeşte ca să omoare” timpul, ci din necesitatea bine conştientizată de a fi un om cult, informat şi „modelat” constant la flacăra spiritului scriitorilor de notorietate mondială. Lucrul acesta se desprinde clar şi din interviul de mai jos, pe care domnia sa a acceptat cu plăcere să ni-l acorde. Deh, cum să nu ni-l acorde cu plăcere, dacă în el e vorba despre plăcerea lecturii?
 - Ne interesează, mai întîi de toate, următorul aspect: cum citiţi? Luaţi cărţile la nimereală sau aveţi un sistem de lectură?
 - În primul rînd, mă străduiesc să “ciugulesc” vîrfurile din fiecare literatură. Să zicem, de la englezi iau Shakespeare, Dickens, Artur Conan Doyle, William Golding (bunăoară, romanul său Împăratul muştelor”, care s-a  învrednicit de Premiul Nobel, m-a impresionat foarte tare). De la ruşi – Tolstoi, Dostoevski, Cehov, Soljeniţîn; de la francezi – Hugo, Baudelaire, Maupassant, Andrei Makine… Şi tot aşa mai departe. Apoi mă străduiesc să-i “vînez”, adică să-i caut şi să-i citesc atent, cu creionul în mînă (îmi notez cuvinte noi, expresii originale, gînduri interesante), pe laureaţii Premiului Nobel în domeniul literaturii, cum ar fi Albert Camus (Franţa), Ernest Hemingway (Statele Unite ale Americii), Mario Vargas Llosa (Peru), Boris Pasternak şi Ivan Bunin (Rusia), Thomas Mann, Herta Muller şi Gunter Grass (Germania) etc., etc. De exemplu, acum, de vreo două zile, îl lecturez pe laureatul Nobel Gabriel Garcia Marquez, care a scris cîteva romane de răsunet: “Un veac de singurătate”, “Toamna patriarhului” ş.a.
 - Se învaţă cititul, aşa cum se învaţă scrisul, o dată cu fiecare lectură?
 - Cred că da. Fiecare text, într-un fel, îi propune cititorului o aventură nouă. Cititorul trebuie să decidă cum va parcurge acea carte nouă. Asta depinde nu numai de cartea însăşi, ci şi de timpul de care dispune cititorul, de dispoziţia în care se află el. Un cititor pe care îl dor dinţii va citi altfel decît un cititor care tocmai a încheiat, de exemplu, o călătorie de nuntă plăcută. Sentimentul cu care ne apropiem de carte la lectură determină şi el lectura.
 - Cititorul adevărat şi profund e un cititor dependent de lectură sau poate fi cititor “cu jumătate de normă”? – mă gîndesc la o frază pe care am auzit-o acum cîtva timp de la cineva care spunea că, dacă nu ar avea nimic de citit, ar citi chiar şi cartea de telefoane…
 - Cervantes spune ceva asemănător în introducerea la Don Quijote. Spune că are într-o asemenea măsură mania (“obsesia, boala”) hîrtiilor încît, dacă vede o hîrtie pe jos, trebuie s-o ridice şi s-o citească. Există şi impulsul acesta. Cred că este, într-un fel, unul dintre impulsurile care definesc fiinţa umană. Cred că suntem, ca fiinţe omeneşti, nişte animale care descifrează universul. Cred că , în calitate de fiinţe omeneşti, avem conştiinţa că universul poate fi dezvăluit. Iar noi, prin lectură (lectura cuvintelor, dar şi lectura imaginilor, a sunetelor, impresiilor), încercăm să dezvăluim universul pentru că, în fond, suntem optimişti. Pentru că, în fond, credem că universul are un sens.
 - Care este cartea vieţii dumneavoastră?
 
- Nu există o carte a vieţii mele. Există cartea diferitelor momente din viaţa mea. Compar adesea actul de a citi cu dragostea. E adevărat că uneori întîlnim o persoană pentru toată viaţa, dar mai este adevărat că uneori multe persoane diferite citesc într-un mod diferit în momente diferite. Acelaşi lucru se întîmplă şi cu cărţile.
 - Aţi deschis toate cărţile pe care le aveţi în bibliotecă?
 - Am deschis aproape toate cărţile din biblioteca mea, fiindcă eu cumpăr cărţi după anumite criterii de selecţie, după gustul meu, după interesele şi preocupările mele. În general, sunt de părerea că omul nu trebuie să citească muuult, ci destul, adică selectiv şi bine. În caz contrar, te poţi alege, mai ştii, cu vreo indigestie cerebrală. Glumesc, desigur.
 - Am vorbit despre plăcerea lecturii. N-am vorbit de pericolele care, spun unii, le comportă sau ameninţă lectura. Sunteţi pesimist sau optimist în legătură cu viitorul lecturii?
- Sunt optimist. Cred că o carte este un obiect care poate fi periculos. Lectura e o activitate intrinsec subversivă. Tocmai de aceea cred că cei care se află în poziţii de putere se tem permanent de puterea cititorului. Pentru că cititorul excavează, sapă realitatea sau, cel puţin, are putinţa de a citi în profunzime, spulberînd propaganda şi dogmele. În special, societăţile totalitare de pretutindeni se tem de lectură, se tem de cititorul-cititor, avizat şi bine documentat. Tuturor tiranilor, fuhrerilor şi dictatorilor din lume le este frică de omul care cunoaşte, care este informat. Ştiţi de ce? Fiindcă omul înnobilat de carte prin lectură devine suveran lăuntric, este puternic prin cultură, deci, nu poate fi influenţat sau manipulat aşa cum doreşte un dictator nătîng.  
 -- Vă mulţumesc mult pentru această discuţie.
 Dinu MIHAIL    

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu