Aniversări

MIHAIL SADOVEANU SAU 

LAUDĂ SCRISULUI DE VALOARE

 Astăzi, 5 noiembrie, cînd o toamnă cu obraji de miere blondă umblă harnic prin livezile Moldovei şi strică cu călcîiul nuci, se împlinesc 135 de ani de la naşterea prozatorului Mihail Sadoveanu (1880-1961). Supranumit “Ceahlăul literaturii române”, el ne-a lăsat ca moştenire o întreagă bibliotecă de literatură artistică marcată de pecetea inconfundabilă a unui talent neobişnuit. Aşadar, Ceahlău. Dar ce este Ceahlăul? Este un pisc. Cel mai înalt pisc al munţilor Carpaţi. Într-o poezie memorabilă, Nicolae Labiş îl compară cu o „pădure uluitor de vie”: „E-n faţa mea, cu părul din flăcări de zăpadă, cu ochii plini de pîcle şi plini de-nseninări; o albă înflorire de vişini în livadă, minunea licăririi unei zări.//Nu are nici o vîrstă. În el sunt mii de oameni, şi-ntrînsul anii proaspeţi cu toţii s-au păstrat(…)//El pentru mine-i apa vrăjitelor fîntîni. Îl voi slăvi în cîntec cum pot slăvi doar luna, iubindu-l ca pe munţii, natalii mei, bătrîni”. Vorbind de Biblioteca Sadoveanu, vom spune că pe parcursul rodnicei sale vieţi acesta a tipărit 120 de cărţi, în felul acesta marele scriitor ridicînd neamului său un monument literar care nu va pieri niciodată. Iată de ce putem afirma fără drept de tăgadă că opera sadoveniană este asemenea unui pom viguros, mare şi rotat, plin de rod bogat şi minunat. Trei sunt principalele surse obiective ale prozei lui Sadoveanu: universul rural, vechiul tîrg moldovenesc şi istoria naţională. Zicem cu toţii că 

 “mult e dulce şi frumoasă limba ce-o vorbim”. Principalul farmec răspîndit de proza lui Sadoveanu e, negreşit, cel de natură lingvistică. El emană atît din spunerea naratorului, cît şi din vorbirea directă a personajelor. Ca să cunoască firea, obiceiurile şi istoria neamului nostru, cititorii de ieri şi de azi au zăbovit şi zăbovesc cu plăcere deasupra cărţilor sadoveniene pline de har, farmec, înţelepciune şi cuminţenie cronicărească: “Ţara de dincolo de negură”, „Hanu Ancuţei”, „Baltagul”, „Creanga de aur”, „Venea o moară pe Siret”, „Nunta domniţei Ruxanda”, „Fraţii Jderi”, „Nicoară Potcoavă”, „Neamul Şoimăreştilor”, „Viaţa lui Ştefan cel Mare”, „Cuibul invaziilor”, „Inima noastră. Povestiri pentru popor”, „Nopţile de sînziene”, „Dumbrava minunată”, „Ochi de urs” etc., etc. Dintre cărţile prevăzute de programa şcolară, menţionăm că pe rafturile bibliotecii noastre se află, selectiv, mai multe titluri, cum ar fi: 

Fraţii Jderi. Roman-epopee, amplă frescă a Moldovei în epoca ei de maximă vrednicie şi glorie, sub domnia lui Ştefan cel Mare. Este cel mai cuprinzător şi cuceritor dintre romanele istorice (şi nu doar istgorice) sadoveniene şi, totodată, una dintre principalele capodopere ale prozei româneşti de totdeauna.

Baltagul. Despre acest roman s-a spus, şi de bună dreptate, că este varianta în proză a celebrei balade Mioriţa. Gînd, suflet, stil elegant ca o regină – toate se află concentrate aici. 

Neamul Şoimăreştilor. Profund cunoscător al trecutului poporului său, scriitorul a creat în acest roman istoric chipuri de ţărani răzeşi dîrji şi neînfricaţi, însufleţiţi în acţiunile lor de spirit de dreptate, demnitate şi curaj. Printre altele, e vorba aici de răzeşii orheieni, o bună parteantrenantă a unui adevărat fenomen în istoria Moldovei voievodale – Ştefan cel Mare. Să ne amintim, în context, de poetul şi filozoful Lucian Blaga, care spunea că epoca lui Ştefan cel Mare constituie ora astrală a neamului românesc.