Pagină poetică pentru suflet

RISIPEI  SE  DEDĂ  FLORARUL

                                   Lucian BLAGA

Ne-om aminti cîndva tîrziu

de-această întîmplare simplă,

de-această bancă unde stăm                                                       

tîmplă fierbinte lîngă tîmplă.

 

De pe stamine de alun,

din plopii albi se cerne jarul.

Orice-nceput se vrea fecund,

risipei se dedă Florarul.

 

Polenul cade peste noi,

în preajmă galbene troiene

alcătuiește-n aur fin.

Pe umeri cade-ne și-n gene.

 

Ne cade-n gură cînd vorbim,                                   

și-n ochi, cînd nu găsim cuvîntul.

Și nu știm ce păreri de rău

ne tulbură, pieziș, avîntul.

 

Ne-om aminti cîndva tîrziu

de-această întîmplare simplă,

de-această bancă unde stăm

tîmplă fierbinte lîngă tîmplă.

 

Visînd, întrezărim prin doruri –

latente-n pulberi aurii

păduri ce ar putea să fie

și niciodată nu vor fi.