GRIGORE VIERU, CARTE
MEREU DESCHISĂ
De-a
lungul timpului s-a spus și s-a scris că Grigore Vieru este lacrima de foc a versului basarabean; un
talent așteptat demult în literatura noastră; un ostaș al propășirii naționale;
o candelă cu flacără de aur; un poet național contemporan ș. a. m. d. Luate
în generalitatea lor, aceste fraze-aprecieri sînt corecte, sugestive,
memorabile ca o maximă, ele exprimînd un adevăr. Și anume acela că Grigore
Vieru este un purtător de fanion, un poet de frunte al literaturii române.
Totuși, involuntar etichetările și epitetele, oricît de inspirate ar fi ele, au
o hibă, un defect: de sub strălucirea lor luxuriantă nu se vede Omul, creația
supremă a lui Dumnezeu. E ca o iluzie optică aici: vorbești inspirat despre
pădure, dar nu vezi copacul de alături... Creația poetului o citim, mergem cu
ea înainte. Dar omul, creatorul Grigore Vieru cum a fost? În perioada anilor
1967-1970 Spridon Vangheli, un alt scriitor de frunte al literaturii noastre, a
lucrat împreună cu Grigore Vieru la o
carte de zile mari – ABECEDAR. Este singurul manual care a supraviețuit
la noi, într-un sfert de veac l-au purtat în geantă aproape două milioane de
copii. Scrierea lui a fost o lungă poveste de bucurie și chin, pe care ne-a
lăsat-o ca mărturie Spiridon Vangheli.
Să-l
ascultăm: „Ne-am ascuns în
pădure la Vadul lui Vodă, aerul de acolo ne pria. Eu – slăbit după boală,
Grigore – chinuit de insomnie. Cucul, privighetoarea, mierla, fluturii
neastîmpărați, albinele cu bîzîitul lor și mîngîietoarea frunză verde – încetul
cu ne-au refăcut sufletul. Am uitat de cele o mie și una de probleme din
capitală și ne-am apucat de lucru. A scrie un abecedar nu e o treabă ușoară. E
ca și cum ți-ar lega cineva picioarele și tu trebuie să mergi, ba încă și să
alergi. De ce cu picioarele legate? Fiindcă nu ai litere. Ele se învață pe
rînd, cîte una. Cu patru, cu cinci litere (numai cele învățate) trebuie să faci
o poezie, o povestioară! Și nu așa, dar să-i placă copilului. Că altfel de ce
te-ai apucat? Vrei, nu vrei – bea, Grigore, agheasmă! Doamne, ce se făcea în
odăile noastre! Pe masă, pe paturi, pe podea numai foițe înșirate – cuvintele,
pe care le puteam folosi la o literă sau alta. Măcar treci prin urechea acului,
dar fă din ele abecedar! (...) Ne-am înțeles că, pînă nu terminăm abecedarul,
în Vadul lui Vodă ne cîntă cucul... O fi trecut trei, cel mult patru zile (...)
, abia am băgat plugul acătării în brazdă și numai ce-l aud pe Vieru: -- Știi
că azi am nuntă? Ei, mai zi ceva! Eram să apuc și eu valea, cu atît mai mult cu
cît porniseră ploile la Vadul lui Vodă... Că a fost Vieru la nunta aceea e un
fapt confirmat de toți nuntașii (se căsătorea fiica lui Petru Testemițeanu),
dar numai eu știu ce mi-a adus el de la nuntă: un text cu arici! Îl puteți găsi
în Abecedar, la pagina 126. – Hai citește, a căutat el să mă îmbuneze a doua
zi, să nu crezi că am stat la nuntă degeaba. Iată cam așa am lucrat noi la
Abecedar. E greu cu Grigore Vieru, nu zic, dar și cu mine nu e ușor. În toamna
aceea totuși am scos Abecedarul la capăt. De necrezut însă e alt fapt. Nu ne-am
certat măcar o dată al cui text o să rămînă. Că la fiecare literă unul din două
texte trebuia să cadă. Rămînea cel care era mai bun, ori cădeau amîndouă și o
luam de la început. A fost concurență între noi? Cred că da. Dar o concurență
frumoasă, de la care a cîștigat Abecedarul și copiii”*.
-------------------------------------------
* Din volumul Un discipol al lui Orfeu
(Omagiu poetului Grigore Vieru), Chișinău, Editura Prut Internațional,
2010.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu